19 martie 2011, 17:29 views 148256
Materiale din compartiment: Galeria foto |

Orheiul Vechi

Панорама долины Реута у села Бутучень, Орхей

Atotcunoscutul complex natural, arheologic şi turistic – Orheiul Vechi este situat în albia pitorească a rîului Răut (care curge de-a lungul întregului raion Orhei), pe teritoriul din apropierea satelor Trebujeni şi Butuceni, unde rîul trece printre şirurile de toltre şi are numeroase meandre, schimbîndu-şi direcţia în cele mai neaşteptate moduri. Se află nu prea departe de Chișinău, aproximativ la 43-45 km depărtare, ceea e un stimul în plus pentru organizarea numeroaselor excursii prin aceste locuri. Pe teritoriul complexului se află două muzee, o mănăstire în stîncă deschisă pentru vizitatori, dar şi cîteva hoteluri particulare, care se află în satele Butuceni şi Trebujeni.

Este un monument de arhitectură de tip orăşenesc, unde s-au păstrat multe construcţii, care prezintă un interes mare pentru istorici, arheologi, arhitecţi, dar şi turişti.

Istoria Orheiului cuprinde trei perioade. Prima – perioada care a precedat Hoarda de Aur (sfîrşitul secolului al XIII-lea – prima jumătate a secolului al XIV-lea.). Orheiul în această perioadă Orheiul era apărat de un perete din buşteni cu turnuri de pază. După cotropirea oraşului în anii '40 ai secolului al XIV-lea de către tătari a început perioada Hoardei de Aur, pe parcursul căreia întreaga construcţie se ducea sub conducerea meşterilor din orient. În aceşti ani Orheiul, care a primit denumirea Shehr al-Jadid − are înfăţişarea unui oraş oriental, în centrul său sînt construite două caravan-seraiuri, moschee, în partea de est − băi publice şi alte facilităţi. Pînă în zilele noastre s-a păstrat fundamentul şi o parte din peretele unei băi, care era utilată cu calorifere şi cu încălzirea podelelor, cu ventilaţie, apa ajungea aici prin ţevi de lut. Rămăşiţele de interior vorbesc sînt dovezi incontestabile ale interiorului de lux de altă dată a băii.

La sfîrşitul anilor 60 ai secolului al XIV-lea oraşul Shehr al-Jadid a încetat să mai existe. Aproape jumătate de secol a zăcut în ruine şi doar aproximativ în anii '20 ai secolului al XV-lea pe locul acesteia a apărut o localitate moldovenească – astfel a început cea de-a treia perioadă a istoriei Orheiului.

Вид на развалины «Восточных бань» и с. Требужень

În a doua jumătate a secolului al XV-lea au devenit mai frecvente incursiunile tătarilor asupra Statului Moldovenesc, fapt care a demonstrat o dată în plus cît de necesar este să fie întărite graniţele de est ale oraşului. Această sarcină era mai uşoară, dat fiind faptul, că condiţiile topografice erau avantajoase: localitatea era înconjurată din trei părţi de malurile abrupte ale rîului. Cetatea inaccesibilă în mod natural din cele trei părţi, la est era întărită cu două rînduri de construcţii din pămînt şi buşteni de lemn în două rînduri. Pe flancul stîng în faţa şanţului ţi valului s-a înălţat un palat din piatră, împrejmuit cu un zid rezistent cu turnuri.

Începînd cu anii '70 ai secolului al XV-lea Orheiul devine unul dintre cele mai importante centre de apărare naţională, suprafaţa sa constituie mai mult de 70 de hectare. În această perioadă au fost construite biserici, o mulţime de clădiri şi ateliere. Astăzi în locul unde este oraşul vechi pot fi văzute rămăşiţe ale zidurilor de lemn ale cetăţii, şanţurile şi valurile de apărare, bisericile, camerele, care în perioada moldovenească erau întrebuinţate ca locuinţe. Stilul de construcţie al cetăţii, ridicată în anii de domnie ai lui Ştefan cel Mare, erau tipice pentru arhitectura construcţiilor de fortificaţie moldoveneşti din această perioadă. Cetatea avea forma unui patrulater cu turnuri deasupra porţii şi prin colţuri, înăuntru se afla palatul pîrcălabului Gangur.

Частный отель в с. Бутучень

Pe stîncile din albia Răutului erau săpate o mulţime de peşteri, multe dintre care sînt foarte vechi şi au aproximativ 2 mii de ani. Trecutul acestor peşteri este învăluit de legende, în care faptele istorice se împletesc cu talentul artistic al povestitorilor. Astfel într-una din legende se spune, că cîndva în fruntea Orheiului Vechi pîrcălabul Gangur. El era bătrîn şi putred de bogat. Toate beciurile palatului sau erau pline de aur şi chiar careta era făcută din aur curat, iar roţile din argint. Şi ţinea el careta asta într-o încăpere cu porţi de fier şi ieşea cu ea în oraş odată pe an la Paşti. Careta putea fi urnită din loc doar de 40 de cai, aşa era ea de grea. Gangurul era mai bogat chiar decît Ştefan cel Mare, Domnitorul său, care îi cerea des ajutorul. A aflat însă sultanul de bogăţiile pîrcălabului, şi-a strîns oastea şi a pornit cu oaste cu tot spre Orhei.

Au cucerit turcii oraşul, s-au apropiat de palatul lui Voievodei Gangur, iar pe el ia-l de unde nu-i. S-a încuiat pîrcălabul cu toate bogăţiile sale în mănăstirea din stîncă. Atunci Sultanul a dat ordin să ardă oraşul da să-l scoată cu orice preţ pe Gangur din mănăstire. Printre oamenii de la mănăstire era şi stareţul Paisie, care fiind meschin şi lacom şi-a pierdut capul la vederea aurului. Şi a început să chibzuiască, cam cum ar putea avea măcar o parte din aceste bogăţii enorme.

Odată într-o noapte întunecoasă s-a dus el cică după apă, dar de fapt s-a dus în taină la sultan. În aceeaşi noapte prin trecerea subterană au intrat în mănăstire şi au nimicit întreaga oaste a lui Gangur. Şi-a primit Paisie aurul său, a luat o luntre ca să plece departe de aceste locuri, dar apele Răutului s-au învolburat, s-au agitat pe neaşteptate şi au înghiţit şi luntre, şi aurul, şi omul. O parte din bunurile pîrcălabului, turcii le-au luat cu ei, o parte au zidit-o în peşterile subterane, inclusiv şi careta de aur, cu gîndul să se întoarcă să le ia pe urmă. Astfel, nu cunoaşte nimeni, a existat sau nu scoasă din ţară această bogăţie sau se află pînă în prezent undeva prin ascunzişurile subterane.

Каменный крест над скальным монастырем в с. Бутучень

Acesta este un loc îndrăgit de numeroşi turişti, dar şi de alpinişti, care au o stîncă preferată deasupra satului Butuceni şi care îşi fac aici antrenamentele, întrecerile, întrunirile. În mod regulat la Orheiul Vechi îşi dau întîlnire amatorii practicilor transcendentale, care consideră, ca anume aici există un centru energetic deosebit.

Şi într-adevăr, fiecare, dintre acei care a vizitat aceste locuri, are o stare de spirit specială şi se pătrunde pe deplin de farmecul acestor locuri. Amatorii călătoriilor pedestre se pot bucura de plimbarea de-a lungul Răutului, prin albia rîului foarte pitorească între satele Trebujeni şi Furceni, una dintre aceste călătorii am descris-o aici. Pe un teren de pe acest traseu se organizează anual festivaluri muzicale tradiţionale.

Aşa dar acest loc într-adevăr miraculos va fi pe placul atît a amatorilor de monumente istorice, cît şi a acelora care preferă doar peisajele naturii.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1667
Populația:
856 locuitori

Pripiceni-Răzeşi este un sat şi comună din raionul Rezina. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pripiceni-Curchi și Pripiceni-Răzeşi. Satul Pripiceni-Răzeşi este situat la o distanță de 22 km de orașul Rezina și la 99 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia satului constituie 856 de oameni. Prima mențiune documentară a satului datează din anul 1667.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.